De ce-i iubesc pe cei ce-mi sabotează fericirea, existența, esența?
Poate că mă ajută să repar ce-i greșit în mine, să pun capăt unor cicluri tâmpite ale vieții, să devin exemplul că se poate și altfel..?!
Poate că în adâncul sufletului meu înțeleg că nimeni nu s-a născut învățat, că fiecare își caută confirmarea existentei prin control intr-o oarecare măsură..?!
Poate că simt în acțiunile lor rușinea de a accepta adevărul, durerea, consecințele propriilor decizii..?!
Oare de ce îmi e atât de greu să evit să-mi fie milă, știind că e blestem pus pe sufletele lor să-i etichetez cum sunt cu adevărat în loc să-i las în pace să-și guste viața după cum și-o prepară?
Cumva înțeleg că ceea ce ei cataloghează drept karma, ghinion, blestem, magie, credință, whatever o pun în cârca mea, căutând vinovați în cei ce găsesc soluții..
Refuz să mă ascund.
Refuz să mi se mai spună ce, unde, cum să fac, de ce și unde să îmi îndrept atenția.
Avem parte de surprize. Toți.
Enjoy the present
