Oricine reciclează ceva: unul plastic, altul cârpe, altul lemn,…
Noi reciclăm suflete.
Ce facem cu ele?
Le facem mai frumoae pentru beneficiul nostru – EGO; pentru al altora – frumusețe; pentru al lor – scop de viață.
Win-Win situation:
Energie = Moralitate X Conduită X Curaj
Unde e egoul, care e rolul lui și unde îi e limita de interacțiune?
ego ~= moralitate
frumusețe ~= conduită / limită
curaj ~= scop / rol
Ce îmi place la limitele matematice? Că au o origine și o valoare pe care n-o pot atinge. Prin limite se poate defini matematic (cam) orice.
Limita de interacțiune -> valoarea interacțiunii -> Cheia spre Adevăr.
La limita observabilului e valoarea neatinsă. Extinzi limita, mărești valoarea. După cum totul este legat, totul este una, orice e schimbabil conform observatorului, fii atent cu tine însuți în legătură/raport cu mediul înconjurător și adaugi valoare nemaiîntâlnită, astfel mărești nivelul de curaj și impui reguli de conduită pentru scopul suprem: Energia.
E normal să fii flămând și să te hrănești.
Ca să te hrănești tu, iei din altă parte. Atât timp cât iei fără a-i face prejudiciu altuia (conștient – că viața te pune față în față cu prejudiciile create în timp și ți le dă să le guști până te saturi), înseamnă să reciclezi, să adaugi valoare unui gunoi, unui element nesemnificativ pentru o anume comunitate.
Toate comunitățile contează și au rolul lor indiferent că ești conștient sau nu de asta.
Din momentul când devii conștient, e responsabilitatea ta să acționezi.
Indiferența însăși e o acțiune și are repercursiuni adânci, pentru faptul că e o legătură formată și neterminată.
Rupturile lasă răni, însă la nivel de suflet nu se lasă nefinalizate/nevindecate/nevăzute. Apar dureri din moment ce sunt conștientizate, acestea lasă răni ce trebuiesc vindecate și se deschid la loc dacă sunt în continuare ignorate. Accepți, te ierți, iubești și continui, adăugând valori la conduită, cizelând moralitatea, prinzând curaj pentru că ești un pachet de energie și ai nevoie de energie să exiști.
Pentru a exista, e nevoie de confirmarea existenței, că nu ești singur și degeaba exiști singur.
Confirmi existența pe mai multe planuri făcând interacțiuni pe mai multe planuri.
Nu poți primi dacă nu dai, nu poți lua dacă nu ai loc, trebuie să faci loc să ai unde pune să poți duce.
E greu, dar e frumos.
Constant totul este (și e frumos), e datoria ta să vezi, să accepți, să îndrepți, să te bucuri.
