Cum mă simt?
De ce am ajuns aici, în starea asta?
E ceva ce nu mi-am făcut singur?
E același răspuns pe care îl aștept de la cei cărora le ofer suport în problemele lor.
Acum înțeleg “să nu furi” – de la sufletul tău.
Îți pui speranțe în cei din jurul tău sperând la o cale ușoară să-ți rezolve problemele proprii, în care ești prins – într-un ego incapabil să gestioneze o lume dinamică, cu stări dinamice, greu de înțeles fără a lăsa lucrurile să fie, să-și facă treaba și să te integrezi cu ele.
Mi-am pus frână la a fi pe motiv penibil – de a nu altera prea mult stările celor din jur. Vreau să fiu, să evoluez, însă vreau o structură comodă în care să fiu și să mă dezvolt. Fără mediu, arunc sămânța unde nu poate să crească. Am tot ce am nevoie să fac sămânța să crească, însă trebuie să fac puțină curățenie.
Am nevoie de o muză. Am câteva posibilități, muze în așteptare să-și facă rolul, însă trebuie să-mi fac curaj să le aleg și muzele au nevoie de sămânță de undeva să-și poată îndeplini rolul de muze.
Muza-i baza.
