Aud un telefon, îmi dau seama că e al meu, că e pe undeva pe lângă mine, dar e, totuși, departe de patul comod ce mi-a oferit condițiile unui somn divin. Sunt amorțit tot. Văd două apeluri de la Haxelandra. Cred ca e serios, reușesc să mă aud cu ea. În amorțeala/dezmorțeala aia distingeam femei la ciclu. Știu că nu scap, îmi iau inima-n dinți și am răbdare.
Subiectul foamei e rezolvat. La fel și misterul foamei și tot ce e legat de mâncare și motivul despre care voi discuta altă dată (dacă n-ai ce pune în mâncare, nimeni nu mănâncă).
Subiectul milei e rezolvat, dragostea cu năbădăi pentru feline psihopate este un alt nivel de vorbă..
Subiectul masculilor constipați, însă, deschide noi porți spre adevăr.
Aflu cu stupoare că sânge ca sângele tău scuipă sânge când intervine gelozia. E gelozia de a nu putea hrăni un suflet nevinovat din frica de a-l avea. VeHeRo vrea un al doilea copil, dar îi e frică pe motiv de bărbat ce compensează masculinitatea în familie cu litri de sânge de vin și caută energii divine pe stâlpi de înaltă tensiune. E frica de un viitor incert. Te călește, dar te și răcește, pentru că tu gândești rece toată lipsa din viața ta. E ca un cancer de care ești conștient, îl tratezi, dar parcă n-ai vrea fără el. Cancerul tău provoacă milă și atrage atenție asupra lui.
Înțeleg situația, între timp atenția îmi este din ce în ce mai greu s-o țin în frâu: un suflet cu nume de prim bărbat al lumii, care se plictisește de tăcere și sferturi de atenție și tot întrerupe conversații.
Aflu că suntem numai noi acasă, că și noi avem ciclu și pisici bolnave, ce stârnesc milă și atrag atenții.
Reușesc să fac un pipi să n-o emoționez pe Haxelandra, schimb puțin patul, se reîntregește familia.
Ăl’ cu nume de conducător al lumii stă jos morocănos că nu e încă afară. E o vreme superbă, ar fi trebuit să suim pe munte la un foc cu vin fiert acu, dar mila de pisici bolnave ne stă în cale.
Sigur motanii au făcut drumul spre doctor și spre casă special, ăl’ mic mă tot mută de pe pat să vadă muică-sa că e facut.
Înjur să fiu lăsat încă puțin la telefon să-mi termin treaba cu o notă de zâmbet pe partea ai’laltă măcar, dar sunt înjurat la loc. Mă întreb unde am abuzat ca să fiu întrerupt. E vina mea că nu am închis telefonul de cu seară, dar n-aș fi putut s-o ascult pe Haxelandra, e drept.
Am mai avut lecții dinastea în casă, au fost dure toate: nu vorbi neîntrebat, nu întrerupe o discuție între adulți, fă ce vrei dar nu deranja, etc. Încă mă simt înjurat, mațele-mi urlă a evacuare. Sper să nu ardă și de data asta. Mă răcoresc pe hol în soare, îmi dau seama că trebuie să evacuez și patul cu pricina, trebuie altul mai primitor. Îl voi face. Am nevoie de materiale. Cu cine mai fac asta? Oare-l vom face împreună de data asta? E nevoie de liniște și pace, altfel nu fac nimic. De ce aș face? Pentru că vreau. Cu sau fără ei. Pentru mine. Pentru ei.
Vine var’mea la noi azi. Sper să gătim, găsim noi ce punem în ciorbă ca să fie mâncabilă.
Dragoste.
De unde? Găsim noi.
Greu, trebuie iertare, înțelegere…
Doamne iartă și ajută!
