Am fost copil, tu zici că am crescut..
Mai strâmb, mai drept, eu mare m-am făcut.
Îmi reproșezi când îți răspund deschis la întrebări
Menite să-ți explice de ce nu am frustrări.
În fapt, eu sunt același idiot
Convins constant că n-am crescut de tot
Și îmi permit s-aleg tot felul de cărări
Ce viața mi le-așaza spre mii și mii de zări.
Nu-ți fac un rău când te întreb ce vrei.
Nu fac un rau devoalând mișei..
Mișel devii când scopul ți-l impui
Ca dogmă nesimțită spre binele oricui.
Tu nu-nțelegi că tot ce spui și faci
Se-ntoarce tot la tine sub numele de “draci”..
Nu are sens să-mi spui că ești curat,
Când sufletul îți este vizibil vătămat.
O viață ai să îți faci datorii
Ai o eternitate să le plătești, să știi!
Nu poți să-mi spui că n-ai nimic de dat,
Pentru că echilibrul instant ți l-ai stricat.
..și doare când într-un final ajungi
Să înțelegi umil că suflete străpungi
Ținând morțiș că ești așa cum ești
Problemele-ți amare plângând le ocolești.
Iubindu-ți dansul lung și-ntortocheat
Prin lumea asta ce pare de rahat
Tu simți mai clar cum valsul e absent
Și totu-i unduire de gânduri în prezent.
Degeaba-ncerci să-nvinuiești trecutul
Că viața ta e goală, tu netrăind prezentul;
Că vezi orbește ce altul îți ordonă
Să fii în lumea asta o prea-curată bonă.
Timid învăț să prind curaj să-ți spun
Că inima mi-e tristă când nu îmi ieși în drum..
S-o pun alături de a ta aș vrea
Ca gândul și cu timpul să mai creeze-o stea
