Cum să te superi (sau nu) în timpul unei vizite la vreun amic? Supărarea vine după așteptări. Aștepți schimbări sau nu, ele sunt, există, și la tine și la gazde. Ce să faci când schimbările se lasă cu lecții de viață și de parenting?
Un om șchiop nu prea are cum să dea lecții de mers unui om cu picioarele întregi..
S-o legat de rutină, că e bună, că e mandatory, că ajută. Ce-am realizat din rutina lor? Rahați prinși în problema cotidiană cu munca în afara casei și cea din casă. Nu aia psihologică/emoțională, ci cea fizică, ce implică efort în orice altceva în afară de fericire și bunăstarea emoțională a celui de lângă tine.
Nici pisica nu știe să se joace, d’apoi cei mici?!
De unde știu? Din experiență.
Mă face fericit că văd așa ceva? Nu. Nici faptul că văd. Nu fizic. Însă sunt puțin mai conștient pe ce urmează să se întâmple și de ce.
Mi-ar plăcea să pot fi în stare să fiu exemplu, însă nici eu nu sunt acolo. Însă să merg într-un loc să fiu dădacă, mașină de spălat sau negru pe plantație pe principiul contributivității – nu mai fac, îmi face rău fizic.
Pot spăla un vas, pot să mă joc cu copiii… Dar cu ai mei cine se joacă?
Dai, primești. E mai satisfăcător așa.
Cu toată stima și respectul: arde-le-ar casa să simtă importanța vieții din jur, că tare rău se respiră în aerul umed franglezesc.
Așa să le ajute conștiința.
