Drama telefonului

Lipsa sau neștiința comunicării nu înseamnă și lipsa nevoii acesteia.
Ca și părinte, pentru liniștea personală, dai odraslei telefon “pentru comunicare”; puțin fals, că telefonul e pentru retragere, cu posibilitatea de comunicare. Te trezești că te simți bine în fața unui ecran, el este salvarea, calea împotriva plictiselii, apoi ești prins în el.
E greu pentru un adult să arunce ecranul și să deschidă fereastra, însă pentru un copil însăși fereastra își pierde sensul (pe care eventual nici nu l-a înțeles vreodată).
Tai ecranul de la el, taie și de la tine.
Pe cât posibil, vei putea înțelege criza în care se află omul în general. Când ascunzi ecranul, începe conștientizarea, implicit nevoia (falsă pentru tine, reală pentru el) și micile manipulări de compensare sau revenire la normal.